La 17 octombrie 1600, Mihai Viteazul se afla in tabara de la Ratesti, asezata la confluenta apei Lopatna cu raul Cricovul Sarat, la vreo 20 de km. in amonte de locul unde armata polona „se refacea” dupa cumplitele hartuieli la care fusese supusa de romani in ziua de vineri 13 octombrie. De la Ratesti, Mihai expediaza dis-de-dimineata generalului Basta si comisarilor imperiali, cu care restabilise o alianta precara, o scrisoare prin care solicita sprijinul promis impotriva inamicului comun, care invadase Tara Romaneasca. Cancelarul polon si Ieremia Voda, scrie si el „sunt principalii vinovati, pentru ca Polonia nu se impaca cu crestinatatea, fapt pentru care Domnul ni i-a dat in mana… Niciodata nu a existat o astfel de ocazie favorabila si nici nu va mai exista… De aceea va rog pe Domiile voastre sa va grabiti zi si noapte, daca vreti sa fiti de folos crestinatatii”. De fapt aliatii sai imperiali il tradasera si armata polona refacuta urma sa-si reia inaintarea spre Ploiesti in ziua de joi, 19 octombrie. Primind marti la amiaza la Ratesti aceasta informatie certa, in conditiile de incertitudine in care se afla cu privire la ajutorul din Transilvania, domnitorul hotaraste sa organizeze o ambuscada in calea lui Zamoyski, pe paraul Bucovel, in padurea din fata satului Bucov. In acest scop oastea sa urma sa plece miercuri in zori pe directia Podeni-Scaieni si o avangarda trebuia sa se deplaseze de indata in satul Varbila, mai aproape de teatrul de lupta, pentru a face din vreme recunoasterea terenului si celelalte pregatiri necesare. Rari sunt conducatorii de osti al caror geniu de osti se afirma atat pe plan ofensiv cat si defensiv. Luptele cu polonii au scos in evidenta din nou ca Mihai Voda era un mare strateg si tactician, capabil sa faca fata cu stralucire oricarui atac, chiar si atunci cand inamicii erau superior in numar si armament. Imperturbabil, si stapan pe sine, lua cu promptitudine cele mai bune decizii si le executa cu maiestrie. Faptul ca la Bucov, dupa doua zile de curajoasa rezistenta, a trebuit sa se retraga de-a lungul Carpatilor spre Craiova a fost gresit apreciat de multi istorici ca fiind pur si simplu o batalie pierduta.

Se uita insa ca in acelasi timp Turcii ocupasera orasul Targoviste, capitala tarii si ca aliatii sai imperiali l-au abandonat cu perfidie, situatie in care continuarea rezistentei fata de poloni si moldoveni nu mai avea sens. De asemenea nu trebuie omis nici ca la mai putin de doi ani (13/23-14/24 septembrie 1602), tot in bazinul Teleajenului, dupa batalia de la Ogretin si Teisani, s-a pus definitiv capat ocupatiei militare a Tarii Romanesti a domnitorului Simion Movila, venit de data asta cu 40.000 de tatari sa lupte cu Serban Voda, continuatorul lui Mihai Viteazul; Simion Movila a fost atunci pus in fiare de aliatii lui tatari si trimis in Moldova la fratele sau Ieremia Voda pentru rascumparare. Mai mult decat orice insa ar trebui avut in vedere finalul acestei aliante moldo-polone-turce : familia lui Ieremia Movila captive la turci, polonii constransi prin pacea de la Hotin (1621) sa renunte la veleitatile asupra Moldovei. Cu alte cuvinte, trebuie retinut ca prevedirile sumbre ale lui Mihai Viteazul privind consecintele nefaste ale dezbinarii crestinilor in fata turcilor s-au implinit intocmai.

“Chiar daca ar fi daca ar fi sa pierd totul nu vreau sa imi pierd sufletul prin tradarea crestinitatii”, asa scrie Mihai Viteazul la 27 septembrie 1600 lui Basta. Acum, la 17 octombrie, pastra ferm aceiasi atitudine care-l caracterizeaza si l-a indreptatit pe vistierul Stavrinos sa-l numeasca in cronica sa rimata, scrisa in greaca populara, “prea piosul si prea viteazul Mihai voievod”.

Manastirea Varbila evoca lui Mihai momente dramatice din relatiile dinastiei careia ii apartinea si neamul de mari boieri al doamnei Stanca, ctitorii ei. A fost ridicata la 1532, in satul cu acelasi nume, din spatele Dealului Mare, codru care se intinde pe o suprafata de peste 2500 ha. Este un monument istoric in curs de restaurare, care ar trebui sa devina un loc de pelerinaj pentru toti admiratorii eroului nostru national, cand vor intelege sa mearga pe urmele sale in luptele purtate cu polonii.

Inaintea unei batalii in care el punea totul in joc si care castigata, ar fi deschis perspective extraordinare, lacasul de rugaciune in care alaturi de portretele ctitorilor se afla si cel al bunicului Radu Paisie Calugarul (1535-1545), nu putea sa nu-l atraga pe Mihai si pe capitanii din “casa sa”, care-l excortau atunci. In impunatoarea biserica cu hramul Adormirii Maicii Domnului au ascultat toti cu evlavie slujba religioasa pentru victorie asupra dusmanilor facuta de popa Stan din Calugareni (jud. Sacueni, azi jud. Prahova) impreuna cu preotul manastirii. Observand ca bunicul sau era singurul domn zugravit acolo si gandindu-se ca din aceasta zona si-a trimis familia zalog imperialilor, Mihai hotaraste ca daca milostivul Dumnezeu il va ajuta sa iasa cu bine din luptele cu polonii, va infrumuseta biserica de la Varbila si va adauga portretele familiei sale alaturi de domnitorul Radu Paisie, care, scos din domnie de fratele sau, Mircea Ciobanul, a murit in exil la Alexandria in Egipt.

Tinand seama si de cei sapte ani ai propriei domnii, Mihai conchidea ca din veacul care se incheia, urmasii lui Vlad Calugarul au domnit Tara Romaneasca timp de doua traimi, jucand rol remarcabil in pastrarea finite statului dintre Carpati si Dunare care-l despartea de imperiul Otoman expansionist. Prin mijloace politicem diplomatice si militare, dinastia sa, care in conceptie feudala se confunda cu statul si era de drept divin a reusit sa evite trensformarea tarii in pasalac, situatie in care Ungaria ajunsese inca din anul 1541.

Text extras din „ANTI-DRACULA CITADELA CIORTEA-ISTRITA Eseuri si documente istorice comentate privind zona subcarpatica a judetului Tarii Romanesti numit Sacuieni (Saac), azi in Prahova si Buzau.”  Autor: Avocat Doctor CONSTANTIN DIACONU