Documentatie istorica cu privire la ansamblul

fostei manastiri Verbila, Judetul Prahova

 

Biserica fostei manastiri. Ctitorii. Istoricul lacasului.

 

Aceasta manastire avand hramul „Adormirii Maicii Domnului”, este atestata documentar la inceputul veacului al XVI-lea. Pisania ii aminteste pe primii ctitori ;„Acest templu al Santei Adormiri al Nascatoarei de Dumnezeu l-a facut jupan Dragomir, marele spatar, si jupan Thoma ban; scris septembrie in 14 zile, in anul 7041; si jupan Cracea al doilea vistier”.

Din documente aflam ca Dragomir spatar <din Cepturi> a fost omorat din porunca domnitorului Vlad Vintila la 1535, iar pe o piatra de mormant din aceasta manastire pe care figureaza numele lui Toma ban sta scris anul 1536.

Toma ban <din Pietrosani> a avut copii pe Calea, casatorita cu Dumitru <din Epotesti>, si un fiu, Stanciu. Acesta a fost si el omorat din porunca domnitorului Radu Paisie si se pare ca a fost inmormantat tot la manastirea Varbila

Iata dar ca primii ctitori au fost omorati inca de la jumatatea veacului al XVI-lea.

Pana la 1653, poate din lipsa documentelor, nu mai intalnim nici o mentiune cu privire la ctitorii acestei manastiri.

Amintim insa ca la <1554-1557>, Stanila vornic din Pietrosani, neavand copii si-a lasat intreaga avere manastirii Verbila. El a fost omorat la 1558, din porunca domnitorului Mircea Ciobanul.

Printre figurile zugravite in interiorul bisericii, pe peretele de apus, rezervat ctitorilor, se afla si una a lui Stanila Filipescu vornicul. Pentru ca nu intalnim nici un membru al familiei Filipescu, care sa poarte prenumele de Stanila, presupun ca este vorba de o confuzie intre Stanila vornicul si unul dintre Filipesti, confuzie care s-a produs mai tarziu, cand a fost refacuta pictura. Numele boierilor Filipesti se leaga de manastirea Verbila, din fostul judet Saac.

La 1653, Dumitrasco stolnicul Filipescu si fiul sau, Pana spatar, apareau intr-un document ca ctitori ai manastirii Verbila.

Prezenta celor doi boieri Filipesti ca ctitori ai acestei manastiri isi gaseste explicatia in faptul ca Dumitrasco era nepotul Calei din Cepturi, fiica lui Toma ban. Se pare ca mormantul Calei se gaseste la aceasta manastire.

Deocamdata este dificil de explicat de ce Stoica spatar din Cepturi, fiul Calei, nu s-a interesat de aceasta manastire si de ce Dumitrasco Filipescu apare mentionat ca ctitor abia la 1653. Am putea face totusi cateva presupuneri. Astfel, fie datorita faptului ca Dumitasco nu a primit de la tatal sau nici o mosie, fie ca, dupa cum aratam mai sus, participase la refacerea manastirii din Margineni si la construirea bisericii din Filipesti, el s-a interesat tarziu de aceasta manastire. Astfel s-ar putea spune ca manastirea si-a datorat reinvigorarea boierului Dumitrasco Filipescu mare stolnic.

Cei doi boieri, stolnicul si fiul acestuia, Pana Filipescu au reparat probabil manastirea inainte de 1653. O astfel de interventie a fost probabil necesara dupa cele doua cutremure foarte puternice din 1620 si 1628 care au afectat Tara Romaneasca.

Dintr-un act de danie a lui Matei Filipescu aflam ca refacerea manastirii s-ar datora lui Pana Filipescu: ” (…) sfanta manastire Verbila, care mai nainte vreami ctitor fiind stamosul nostrum au fost facut apoi mai pa urma parintele nostrum raposatul si fericitul <Pana> Filipescu biv vel spatar din temelie, manastire de piatra cu toata cheltuiala lui o au facut si cu ce au putut o au inzestrat (…)“.

O astfel de refacere in cursul secolului al XVII-lea , poate fi argumentata si de existenta unor elemente de arhitectura prezente si la alte constructii de acest fel, din aceasta perioada.

Dupa moartea lui Pana Filipescu grija acestei manastiri au avut-o fii sai.

La 1689, Matei aga Filipescu il numea pe un anume Serafim, egumen la manastirea Verbila: “Dat-am scrisoarea noastra parintelui Serafim, ca sa fie sfintia sa egumen la manastirea noastra la Verbila si dupa cum si sfintia sa s-au inchinat sfintei manastiri cu ci-ar avea si acolia sa savarseasca. Deci si noi sa-i lasam sa fie sfintia sa egumen si purtatorul de griji sfintii case intru toata viata sfintii sale si dupa cum s-au fagaduit sa-i sileasca cu toata inima purtatoru de griji sfintii case.

Asijderea poruncim si voao tuturor care sinteti lacuitori acolo la sfanta manastire calugari poslusneci sa aveti ascultaria da parintele acesta care l-am pus egumen, de tot ce va porunci si voi tiganilor inca sa aveti ascultaria da parintele egumen acesta si sa va parasiti de raotati ca veri care n-ar asculta sa fie volnic egumenul sa faca zapis dupa <voia> mea”.

Acest act este semnat si de fratele sau, Constantin capitan Filipescu.

Egumenul asezat de Matei Filipescu este mentionat in documente pana in anul 1699.

Averea acestei manastiri provenea din daniile facute de ctitori sau de la alte persoane, din inchinari de schituri si din cumparaturile facute de egumenii de acolo. Astfel manastirea stapanea ocina de la Verbila, dania lui Dragomir Spatar.

La 1544-1547 Stanila vornic a intocmit un act prin care, dupa moartea sa, toate mosiile sale aveau sa fie lasate manastirii Varbila. Prin acest act mai multe parti de sate din judetele Buzau, Ialomita si Saac au intrat in stapanirea manastirii: Loloesti, Cepturile, Barseni, Badeni, Oltesti, Musetesti, Hodopeni etc.

La 1688, Matei Filipescu aratand ca numai prin fapte bune si ajutor dat “caselor si manastirilor” oamenii pot arata iubirea fata de Dumnezeu, a facut o danie de sare din ocna de la Teisani manastirii Verbila. Tot atunci manastirii i se facea o danie de la Slanic.

In 1665, in timpul egumenului Avraam mai multi au inchinat “manastioara” lor de la Seciu la manastirea Verbila, cu locul din jurul ei, cu vii si cu vad de moara in garla, pentru pomana stramosilor si mosilor lor. O noua inchinare are loc in 1689 cand Daniil ieromonahul de la Slanic a inchinat partea lui de mosie de acolo cu moara si cu schitul pe care il cumparase, egumenului Serafim, danie pentru pomenirea sufletului sau si al parintilor sai. Zece ani mai tarziu, boierii din Cepturile, Dumitru cu fratele sau, Tanasie, fii Papei paharnicul, nepotii lui Buzinca comis si boierii din Botiani neputand intretine manastirea lor din Cepturi au inchinat-o cu mosiile si viile ce le avea egumenul Serafim de la Verbila, pentru ca este “saraca si stricata” si pentru a nu se strica pomana mosilor si stramosilor. Egumenul urma sa o repaare, sa aseze acolo un preot si sa-i pomeneasca pe ctitori la Sfanta Liturghie.

Pentru ca pe acest act de inchinare nu apare semnatura nici unui calugar, presupun ca este vorba de o biserica din sat.

Asa cum se observa la sfarsitul veacului al XVII-lea situatia economica a manastirii era buna.

Cu totul altfel se prezinta situatia la inceputul secolului urmator, la 1735, cand “manastioara” Verbila era metoh al manastirii Margineni, manastire inchinata la randul ei la muntele Sinai din 1731. Atunci , egumenul grec Anthim de la manastirea Margineni a refacut-o din temelie “fiind foarte stricata si de iznoava”. Inchinarea manastirii Verbila catre manastirea Margineni, a avut loc probabil candva dupa 1699; probabil la 1731 cand apare aici un egumen grec.

La 1863 a avut aceeiasi soarta cu a tuturor manastirilor inchinate. I-au fost confiscate toate averile functionand pana astazi ca biserica de mir.

            Intocmit

            Istoric Irina Pavelet